Este considerat starul internațional care estompează barierele dintre Mozart și Mettalica. Poate nici nu ar trebui să mai menționez acest lucru. Deoarece se știe foarte bine. Dar…Îl întreb direct pe acest “Paganini printre stelele pop”, pe acest “Jimi Hendrix printre violoniști” - așa cum a fost gratulat David Garrett peste tot în lume, care este secretul, care e magia? - See more at: https://www.cariereonline.ro/inspiratie … INlaa.dpuf

Da, acel Garrett pionier al trendului crossover, un violinist ale cărui interpretări i-au adus fani în întreaga lume (mai ales fane - acesta este adevărul observat nu numai de către mass media internațională, ci și de însuși artistul - atât profesionist în ale viorii, cât și om cu simțul umorului). Nu are o viață să îi zicem obișnuită de artist al scenei clasice. În sensul că lumea îl  aclamă ca pe un “pop star”, e preferatul rubricilor mondene și așa mai departe. Dar nu se consideră o vedetă. Vorbește despre ceea ce face simplu, într-un interviu acordat Revistei CARIERE. - See more at: https://www.cariereonline.ro/inspiratie … INlaa.dpuf

David Garrett…Am scris despre faptul că te pregătești să pui România…pe jarul viorii! În fapt, i-ai fascinat pe fanii români cu spectacolele tale de muzică clasică la Festivalul "George Enescu", în 2011, 2015 și 2017 -  când Sala Palatului s-a dovedit neîncăpătoare. Cunoaștem, desigur, cu toții succesul tău la nivel mondial, dar cum îți explici acest succes în România?

Da, cu siguranță m-a surprins! În ultimii ani au existat numeroase locuri în lume în care am venit pe scenă în mod literal cu gura deschisă, pentru că într-adevăr nu mă așteptam la atât de mulți oameni să fie acolo. Este un vis devenit realitate pentru orice artist! În România, a fost de asemenea uimitor faptul că concertul meu la Festivalul Enescu s-a vândut atât de repede. Mulți artiști minunați se luptă să aibă o audiență și mă simt cu adevărat norocos și binecuvântat să am atât de mulți fani și suporteri. Este chiar de necrezut uneori…

În timp ce studiai la Juilliard School din New York, pe lângă cursurile de muzică făceai și muncă de modeling, pentru a-ți suplimenta veniturile. Unii critici din lumea modei te-au numit chiar un “David Beckham al scenei clasice”… Tu cum ai descrie și ai numi perioada aceea a vieții tale?

Cred că, mai ales între 20 și 23 ani cu toții încercăm să ne găsim, să aflăm ce dorim să facem cu viața noastră. Tocmai de aceea m-am îndepărtat de părinții mei, care aveau o viziune foarte specifică asupra a ceea ce trebuia să fac în viață. Dar eu trebuia să-mi găsesc calea. Întotdeauna am știut că vreau să fac ceva cu muzica, dar nu eram în întregime sigur dacă vreau să fiu violonist de concert. Deci, în timpul petrecut la New York, am încercat să îmi fac studiile cât de bine pot, dar și să găsesc ceva care să mă facă fericit…

Pentru că tocmai spuneai despre depărtarea de părinții tăi…Din 1999, împotriva dorinței tatălui ai fost student la prestigioasa Juilliard School. De ce tatăl tău nu dorea să fii student acolo?

Ei bine, trebuie să înțelegeți că am semnat un contract la vârsta de 13 ani, probabil cu cea mai stabilă “etichetă clasică” - Deutsche Grammophon și am înregistrat 5 albume până la vârsta 18 ani. Privind înapoi ne dăm seama că este foarte rar ca cineva să facă această muncă intensă, de la o vârstă fragedă, cu atât de mulți muzicieni buni. Deci, iar privind înapoi, înțelegeți că tatăl meu era puțin sceptic în ceea ce privește revenirea mea la colegiu și performanțele în acest sens.  Acestea fiind spuse, a trebuit să o fac! Așadar, privind din perspectiva mea a fost absolut alegerea potrivită.

Ai primit primele lecții de muzica din partea tatălui tău, pe când aveai doar patru ani. Ai urmat conservatorul din Lübeck și mai tarziu te-ai mutat la Berlín. Între 1990 și 1991 l-ai avut ca profesor pe Zajar Bron, iar din 1992 pe violonista polonezo-britanică Ida Haendel. La tocmai menționata de către tine vârstă de 13 ani te-ai hotărât să îți schimbi “numele artistic”, optând pentru cel al mamei! Nu e un parcurs prea rapid?

Da, prea repede și complex totul . Nu aș sugera ca cineva să facă așa de mult când este atât de tânăr. E un echilibru foarte dificil între a merge la școală și a-ți construi o carieră. Chiar aș recomanda: Să nu faceți acest lucru cu o asemenea intensitate și de la o vârstă fragedă.

Apropo: Te consideri un rebel? Dar excentric?

Nu, deloc. Am mintea mea. Aceasta este foarte important. Mă consider cineva care e încăpățânat în ceea ce privește ideile proprii, cel puțin într-o oarecare măsură.

Cum apreciezi faptul că ești considerat succesorul lui…Paganini? Care este secretul, care e magia?

Acestea sunt cuvinte mari. Nu sunt un fan al cuvintelor mari. Sunt un fan al lucrurilor. Pentru mine, zilnic există provocarea de a fi cel mai bun posibil. Nu numai în ceea ce privește vioara, ci și pe mine, ca ființă umană. Și dacă la sfârșitul zilei constat că am avut o zi productivă, care are mai multă valoare decât orice cuvânt se poate spune că acesta este secrectul, aceasta e magia!   

Ai fost trecut in Guiness Book din mai 2008, drept violonistul cel mai rapid. Proba a fost dată într-un program de televiziune britanic și consta in intrepretarea piesei “Zborul cărăbușului” al lui Nikolái Rimski-Kórsakov cât mai repede posibil, fără greșeală și într-o manieră care să facă recognoscibilă bucata melodică. Ai obținut acest record de două ori. Prima data în emisiunea britanica,  cu un timp de 66,56 secunde, iar a doua oară în programul Guinness World Records Show când ai interpretat piesa în 65,26 secunde. Este important să fii violonistul cel mai rapid? E o distracție, ori o  responsabilitate?

A fost distractiv. Dar nu m-am așteptat să se scrie despre asta. Sincer. Pentru mine, tehnica este obligatorie când vrei să fii un bun violonist. Nathan Milstein spunea “You can either play, or you can’t play“…Așadar, posibilitatea de a intrepreta piese “de virtuozitate” se încadrează în prima categorie, iar pentru mine era ceva normal.

Ai spus în nenumărate rânduri că ești un admirator al lui Enescu de mic. De ce?

De fapt chiar am o legătură directă cu Enescu, pentru că profesoara mea, Ida Haendel, a fost studenta lui. Și am lucrat mult și cu Yehudi Menuhin, care a fost, de asemenea, student al lui Enescu. Pentru mine, Enescu a fost cineva care a inspirat într-adevăr doi dintre violoniștii mei preferați - cu care am fost destul de norocos să lucrez și eu. Aceasta este o legătură destul de mare pe care sunt foarte mândru.

Care consideri că este cel mai important lucru în viața ta?

Să fii capabil să ai o relație bună cu familia și cu prietenii chiar și în timpul turneului. Este probabil cel mai important.

Crezi că alegerea unei asemenea cariere și anume cea de violinist e o chestiune de destin?

Nu sunt un mare credincios în destin. Cred mai mult în muncă și în a persevera. Cred că dacă bateți la o ușă de 100 de ori, cineva vă va deschide.

Spuneai, tot la un moment dat, că muzica clasică este la fel de accesibilă precum rock-ul, r&b-ul, jazz-ul sau orice alt gen popular de muzică de astăzi…Da?

Cred că totul e vizual. Iartă-mă pentru că sunt atât de ciudat, dar…Mergeți cu toții într-o sală de muzică clasică: e cu siguranță un eveniment, dar este și departe de ceea ce tinerii se așteaptă de la un concert. În plus, îmbrăcămintea orchestrei nu mă ajută ... văd ambele părți, totuși. Bineînțeles că înțeleg tradiția, dar în cele din urmă muzica nu se schimbă cu hainele tale. Nu există o corelație între ceea ce purtați, cum arată și calitatea muzicii. Și dacă nu există o corelație între aceste lucruri, mi se pare mult mai rezonabil să ajung la o audiență mai largă, datorită faptului că sunteți cine  sunteți în secolul 21!

Cum te vezi in viitor? Prefer să nu te intreb “Planuri de viitor?”

Cred că cel mai important lucru este să vă bucurați de ceea ce faceți, să vă petreceți bine timpul, să vă mențineți sănătoși și să vă simțiți inspirați. Când mă uit în viitor, sper că aceste lucruri vor constitui o mare parte a vieții mele de zi cu zi.

Dacă nu ai fi fost violinist, ce anume ți-ar fi plăcut să faci?

Cred că ar fi fost o mulțime de lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le fac. Doar în interiorul industriei muzicale. Îmi place să produc, îmi place să scriu, îmi place să fac muzică de cameră. În afară de muzică, îmi plac chiar arhitectura sau designul interior. Pentru mine, frumusețea are de-a face cu estetica, iar arhitectura și designul interior sunt ceva ce îmi plac în viața mea privată.

- See more at: https://www.cariereonline.ro/inspiratie … INlaa.dpuf

Un mesaj pentru cei care vor veni anul acesta la concertele tale din România?

După ce am cântat la vioară un concert Ceaikovski în sezonul trecut la București este foarte interesant să vin în sfârșit cu “trupa” mea. Programul crossover constituie o parte complet diferită de mine și mă bucur foarte mult să o prezint și să se bucure toată lumea de muzică împreună cu mine!

- See more at: https://www.cariereonline.ro/inspiratie … INlaa.dpuf

https://www.facebook.com/davidgarrettofficial/posts/10156007962603705

Long interview David did with Romanian Magazine Revista CARIERE!

1. David, you have been hugely successful with your classical concerts in Romania. Are you surprised about the size of your success here and did it trigger you to want to come here with your crossover show as well?

Yes, it certainly surprised me. In the last few years there have been many places in the world where I came on stage literally with my mouth open because I really did not expect so many people to be there. It’s a dream come true for any artist! In Romania, it was also amazing that my concert at the Enescu Festival sold out so quickly. For me that’s not a given. A lot of wonderful artists struggle to have an audience and I feel really lucky and blessed to have so many fans and supporters. It’s really unbelievable sometimes.

2. While studying at Juilliard School in New York, you also did modeling to supplement your income. How would you describe and name that period of your life?

I think, especially during that age between 20 and 23 you try to find yourself, you try to find out what you want to do with your life. I had just moved away from my parents, who had a very specific view of what I needed to do in life. But I needed to find my own way. I always knew I wanted to do something with music but I wasn’t entirely sure if I wanted to be a concert violinist. So during the time in New York I tried to work through my studies as good as I can but also find something which would make me happy.

3. You went to the prestigious Juilliard School against your parents’ wishes. Why were your parents against it?

Well, you have to understand I had signed a record contract when I was 13 years old with probably the most establisted classical label, Deutsche Grammophon, and recorded 5 albums until I was 18. Looking back, this is really very rare that somebody does so much work at such a young age with so many great musicians. So looking back I do understand my father who was a little skeptical of me going back to college and not performing for 4 years. That being said, it just felt right so I had to do it. So looking back from my perspective it was absolutely the right choice.

4. You had a very busy childhood. In retrospect – did your career move too fast for a child?

Yes. I would not suggest doing that much when you’re so young. It’s a very difficult balance between going to school and touring and building up a career. I really wouldn’t recommend to do it in such a high intensity at such a young age.

5. Do you consider yourself a rebel?

No, not at all. I have my own mind, that’s very important. But so does everybody. I would consider myself someone who’s stubborn with his ideas, at least to some degree. If I have something I truly believe in, I go for it.

6. Do you like the fact that you are considered the successor of Paganini?

Those are big words. I’m not a fan of big words, I’m a fan of doing big things. For me, everyday is a challenge to be the best I can. That’s not only with the violin, but as a human being. And if at the end of the day I had a productive day, that has more value to me than any words.

7. You were passed in May 2008 Guinness Book as the fastest violinist. Was the record important to you?

It was fun, but I didn’t expect anybody to write about it, honestly. For me, the technique is mandatory when you want to be a good violinist. Nathan Milstein always said you can either play or you can’t play. So, being able to play virtuosic pieces falls into the first category, and for me that was only normal.

8. You have said many times that you are an admirer of Enescu. What do you appreciate about him?

I actually even have a direct link to Enescu, because my teacher Ida Haendel was a student of his. And I also worked a lot with Yehudi Menuhin who was also a student of Enescu. For me Enescu was someone who really truly inspired two of my favorite violinists which I was lucky enough to also work with. That’s quite a connection which I’m very proud of.

9. What is your most cherished moment in your career so far?

Being able to have a good relationship to family and friends even while touring, that’s probably the most important.

10. Do you think the choice of such a career as a violinist is a matter of destiny?

I’m not a big believer in destiny. I’m more of a believer in work and repetition. I think if you knock at a door 100 times, somebody will open.

11. You said, at one point, that classical music is as accessible as rock, r & b, jazz or any other popular genre. Why do you think it has the image of not being as accessible?

I think it’s the visual. Forgive me for being that blunt but going to a classical hall is definitely an event but it’s also far from what young people expect of a concert. On top of that the attire of the orchestra doesn’t help… I see both sides, though. Of course I understand the tradition, but in the end the music does not change with your clothes. There is no correlation between what you wear, how you look and the quality of the music. And if there is no correlation between those things, I find it so much more reasonable to reach a wider audience with just being who you are in the 21st century.

12. What do you see yourself doing in the future?

I think the most important thing is to enjoy what you do, to take your time, to stay healthy, and to feel inspired. When I look into the future, I hope those things will be a huge part of my daily life.

13. If you were not a violinist, what else would you have liked to do?

I think there would have been a lot of things I would have enjoyed doing. Just inside the music industry even. I love producing, I love writing, I love doing chamber music. Apart from music, I like architecture or interior design even. For me, beauty has to do with aesthetics, and architecture and interior design is something that I enjoy in my private life.

14. Would you please send a message for those who will come to see you this year at the Romanian concerts?

After playing a Tchaikowsky concerto in Bucharest last season, it’s very exciting for me to be finally coming with my band, too. The crossover program is a totally different side of me and I am very much looking forward to presenting it and enjoying music together!

Thank you very much!

Articol de Adina Rosetti

“DAVID GARRETT
Odă bucuriei de a cânta
Considerat cel mai rapid violonist din lume, David Garrett va evolua alături de trupa sa pe 13 si 14 septembrie la Sala Palatului, în cadrul turneului “EXPLOSIE-LIVE”. Am stat de vorbă cu artistul despre ce înseamnă un concert crossover, despre muzică şi emotii şi despre munca intensă din spatele scenei.

Lăudat pentru pionieratul trendului crossover, precum şi pentru virtuozitatea exceptională a interpretărilor sale, David Garrett este la fel de talentat când interpretează cele mai complicate compoziţii clasice alături de marii dirijori sau orchestrele simfonice de renume mondial şi cele mai mari hituri rock pe stadioane. Cântă pe o vioară “A. Bush” Stradivarius ce datează din anul 1716 şi este considerat cel mai rapid violonist din lume, înregistrat în Guinness World Records pentru interpretarea “Zborul bondarului” de Nikolai Rimski-Korsakov în 66.56 secunde, iar mai târziu in 65.26 secunde. Însă artistul declară, după cum veţi citi în interviul de mai jos, că acest record nu este decât consecinţa firească a sutelor de ore de muncă şi repetitii şi că emotiile sunt ceea ce contează cel mai mult când vine vorba de muzică.

David, ai performat în Romania, pe scena Festivalului Enescu, dar de această dată ne pregăteşti ceva diferit. La ce să ne aşteptăm de la concertele “Explosive-Live”?

David:
În afară de muzică clasică, mai am un interes special: concertele de tip “crossover”, în care cânt impreună cu cinci dintre prietenii mei foarte buni şi colegi de trupă. Ceea ce facem este să alcătuim impreună un show incitant din muzica ultimilor 400 de ani – de la muzică clasică la rock, pop şi jazz – rearanjată de Franck van de Heijden, John Haywood şi de mine. Vrem să aducem oamenii împreună să se bucure de muzică bună.

Combini muzica clasică cu pop şi rock. Te consideri un pionier al acestui gen?

David:
Este cu sigurantă flatant atunci când cineva mă indică drept sursă de inspiratie. Dar, pană la urmă, eu am făcut întotdeauna ceva ce am simtit că vine natural şi m-am bucurat de asta. Poate că într-o anumită măsura am spart nişte bariere, lucru de care sunt mândru.

Care este partea cea mai provocatoare atunci când te defineşti ca artist crossover?

David:
Provocarea nu este neapărat să fii un artist crossover, ci să fii un artist. Mă consider un musician clasic şi, atunci când esti musician trebuie să fii demn şi integru, orice ai alege să faci. Asta este la fel de important pentru mine în toate proiectele, şi în cele de crossover de asemenea.

Muzica rock a fost importantă pentru tine în adolescentă? Cum ai descoperit-o?

David:
A devenit important pentru mine probabil începând cu vârsta de 16-17 ani şi cu atât mai mult de când m-am mutat de la părintii mei. Ei iubeau muzica clasică: mama a fost balerină, iar tata, violonist. Dar, odată ce am plecat de acasă, am devenit foarte entuziasmat în legatură cu toate genurile de muzică si am inceput să ascult de toate.

Care au fost oamenii care ţi-au influenţat cariera?

David:
Ar trebui să o numesc prima pe Ida Haendel, ea a lucrat cu mine de când aveam 11 ani. Şi, probabil că pentru sutele de ore în care a lucrat cu mine, nu a luat niciodată vreun ban. A fost studenta lui George Enescu, deci iată o conexiune importantă cu România. O altă persoană pe care aş vrea să o menţionez este Itzhak Perlman, care a lucrat cu mine patru ani la New York şi care mi-a rafinat ideile despre muzică. Eric Ewazen a fost profesorul meu de compoziţie la Juilliard. Dar sunt multe alte persoane care mi-au definit caracterul şi viata. Familia mea, de exemplu, care întotdeauna a fost alături de mine şi fără de care nu aş fi reuşit nimic.

Esti cunoscut ca ai doborât “recordul de viteză” la vioară. A fost ceva ce ţi-ai propus sau doar o consecinţă naturală a repetiţiilor intense?

David:
Da, a fost chiar consecinţa naturală a muncii mele foarte intense. Nici măcar nu ştiam ce se întamplă în show-ul acela, până când cineva a pornit cronometrul şi a spus: “Go!” (râde).

Publicul vede doar rezultatul final: concertul. Dar care este partea mai puţin cunoscută a muncii tale din spatele scenei?

David:
De fapt nu e vorba despre munca din spatele scenei, ci de munca zilnică pe care o faci luni şi ani inainte de a urca pe scenă. Probabil ca modul cel mai simplu de explicat ar fi să o compar cu munca unui atlet. Dacă vrei să câstigi un maraton, alergi zilnic, te asiguri că duci o viata sănătoasă, că trupul tău este in cea mai buna formă şi că esti mai rapid decât toti ceilalţi. Asta inseamnă şi că trebuie să te antrenezi mai mult decat toţi ceilalţi. Asta se aplică oricărui instrument. Daca vrei să fii cu adevarat cel mai bun la acest joc, într-o lume foarte competitivă, trebuie să fii acela care munceşte puţin mai mult decât restul.

Ce parte este mai importantă pentru tine, acurateţea tehnică sau exprimarea emoţiilor? Cum încorporezi sentimentele şi emoţiile în ceea ce performezi?

David:
Acurateţea tehnică trebuie să devină un fapt. Făra ea, nu poţi lăsa emoţiile să curgă liber. Desigur că atunci când vorbim despre muzică, emoţiile sunt cele mai importante. Dar nu ai cum să-ţi exprimi emoţiile adecvat dacă nu stii să cânţi.

Cum vezi viitorul muzicii clasice în era digitală, în care oricine îşi poate face o formaţie şi-şi poate pune muzica pe YouTube?

David:
Cred că asta este o binecuvântare. O binecuvântare pentru orice talent şi pentru orice formă de artă – nu doar pentru muzica clasică sau jazz, R&B, blues ori rock’n’roll. Pentru că, astfel, oamenii care sunt buni la ceea ce fac pot să fie auziţi si vor fi auziţi.

Cum ai descrie audienţa perfectă?

David:
Audienta perfecta “se intâmplă” atunci când cânt bine.

Ai o rutină înainte de concerte?

David:
Sunt câteva lucruri importante, cum ar fi să-mi fac încălzirea şi să acordez vioara. Aş spune că rutina principală este să repet cum trebuie, cu săptămâni înainte de concert, şi să devin foarte confortabil cu ceea ce voi cânta. Dar chiar înainte de a intra pe scenă încerc să inspir şi să expir şi să-mi spun că mă voi bucura cu adevarat de muzica pe care urmează să o cânt. Pentru că despre asta-i vorba!

În afară de muzică, ce alte pasiuni mai ai?

David:
Cred că am o mare pasiune pentru viaţă, în general, şi pentru frumuseţe. Poate fi vorba despre o masă bună, despre a merge la un muzeu, a mă plimba pe străzi, a face puţin sport. Mă pasionează tot ceea ce ne aduce relaxare, ceea ce ne entuziasmează, ceea ce ne face inima să bată cu putere, ceea ce ne captivează din punct de vedere emoţional – astea sunt lucrurile de care mă bucur in viaţă.

Trei dintre compozitorii tăi favoriţi?

David:
Oh, asta e ca si cum m-ai pune să aleg între doar trei feluri de mancare… Ca să ingustăm selecţia, aş spune Johann Sebastian Bach în mod absolut, este “Tatăl” a tot ceea ce ştim astăzi din punct de vedere muzical. Apoi Mozart, un geniu absolut. Beethoven şi aş putea continua, dar trebuie să ne oprim la trei…

Trei dintre sălile tale de concert preferate?

David:
Este foarte, foarte dificil să aleg, deoarece unele săli de concerte sunt minunate din punct de vedere vizual, iar altele, din punct de vedere acustic. Din punct de vedere vizual aş spune Royal Albert Hall din Londra, Carnegie Hall din New York şi, evident, La Scala din Milano. Din punct de vedere acustic, Filarmonica din Berlin este extraordinară. Ar mai fi o sală noua de concerte din Lucerne, care este grozavă, si Tonhalle din Dusseldorf.

Dacă ai putea să te intorci în timp, unde şi în ce epocă ţi-ar plăcea să cânţi?

David:
Cu siguranţă, acum! Nu-mi place să privesc înapoi în viaţă. Nu-mi place nici să privesc în viitor. Prezentul este tot ce avem în viaţă, aici şi acum. Urmatoarea clipa este cea mai frumoasă!”